Uite că a trecut atâta timp de când nu s-a mai scris în jurnalul ăsta. A, nu eu nu sunt tipul care a scris până acum. Săracul, a mai dus-o doi ani. O poveste într-adevăr tristă. Adevărul e că eu nu mai sunt eu...el nu mai e el..
În ultimii doi ani am tot trăit într-un fel de somnolență permanentă, căci am făcut ba vizite pe la dezintoxicare, ba m-am prostituat prin Olanda, ba vizite pe la dezintoxicare. Am fost un om foarte ocupat. Memoria mea e un picuț cam prăfuită ca să mai știu exact ce s-a mai întâmplat. Știu doar că în Olanda, în fiecare noapte, veneau tot felul de indivizi în haine scumpe, care îmi ziceau jenați: deci cu tine... după care timp de vreo zece minute făceau ceva dezbrăcați pe la spatele meu. Nu era obligatoriu să mă atingă, unii voiau să privească numai cum mă ating eu... eu eram rupt de oboseală, și ei, în loc să se ocupe ei de toată treaba, mă puneau la eforturi și mai mari. Deja ajunsesem să nu mai pot să țin în mine nimic, căci totul fusese uzat mult prea mult. Și nici măcar nu știu dacă mi-a plăcut vreodată propriu-zis. Știu că erau unii care mă întrebau dacă mi-a plăcut, și de atunci am aflat că și un bărbat poate mima destul de bine. Îmi plăcea, cum să nu... vai, dar n-am mai cunoscut pe nimeni așa de și așa de, ce să mai vorbim de atât de... într-o zi, am avut vreo șapte clienți unul după altul și la al optulea m-am scăpat, desi șefa noastră ne făcea clisme din două în două ore. Ce scandal a ieșit... Domnul se pare că a preferat în cele din urmă o fată, pentru că nu avea timp de pierdut. Nici nu știu dacă s-a spălat când a mers la ea... Evident, a avut-o pe cea care îmi plăcea mie cel mai mult. Era o americancă de vreo șaptesprezece ani, care avea acte că are 18, dar zău că era coaptă ca una de douăzeci și. Am mai și auzit că era cea mai bine cotată din zonă. Noi stăteam în Oudekerk, cartier sau ce o fi fost cu tradiție în satisfacerea localnicilor și nu numai. Așa scria în ghidul turistic. Și fata părea interesată de mine, cu atât mai mult cu cât eu am salvat-o de un moș de vreo 45 de ani, care voia să o închirieze. Nici nu știam că așa ceva se poate. Bine, fiind un jurnal, ar trebui să fiu sincer, cred. Recunosc, nu era un moș, era iubitul ei din state, cu care ea chiar voia să plece. Numai că eu, cum nu mai lucrasem câteva zile, nu am mai consumat praful magic și am luat-o razna. Asta se întâmpla fix după accidentul cu bărbatul acela. Și l-am turnat la poliție pentru nu știu ce trafic cu marijuana, ca apoi să aflu că în Olanda este legală. De fapt știam, de asta și fugisem acolo. Sau nu am fugit. Am fost dus parcă de un tip care îmi dădea chestii tari în țară, că mi-a zis că acolo nu e ca la noi și altele. Iar eu aveam nevoie de bani. Nici nu mai știu ce i-am zis mamei sau dacă i-am zis ceva. Oricum nici nu mai pot să o mai întreb, pentru că după ce s-a măritat cu nu știu care tip - eram plecat deja, nimeni nu a mai auzit de ea decât la știri, că.. A, păi mama a murit.
În fine, acum m-am întors pentru că accidentul acela s-a mai repetat și cu alți bărbați și șefa a hotărât să mă retrag frumos până nu mă dă ea afară. În țară am ajuns cu destui bani cât să prizez cocaină și să beau, să vrăjesc fete drogate. Am fost prins când încercam să jefuiesc un magazin... la cât de încet mă mișcam, că tocmai fumasem marihuana, normal că m-au prins. După câteva analize, m-au internat într-un spital de neuropsihiatrie la dezintoxicare. Au urmat multe luni frumoase, în care mi se părea că în camera mea un asistent de treabă a ascuns un pliculeț cu ceva praf, cât să rezist mai departe, uneori noi, drogații, glumeam și le sugeram femeilor de serviciu să nu mai ștergă praful, să ne mai lase și nouă.
Dar acum toate au trecut, totul este normal. Nu m-am însurat, pentru că nu mai am nici un ban, nu iubesc, nu urăsc, sunt apatic pur și simplu și ascult The Doors în apartamentul care era cândva al mamei.

Marie-Jeanne, poate că dacă rămâneam cu tine era mai bine. De fapt și acum e bine. Tomberonul în care stau nu e chiar cel mai moale pat, dar măcar nu mă plouă. Acum chiar pot spune că am ce povesti nepoților, copiilor... am avut o viață halucinantă... poate că găsesc vreo fată de treabă cu care să... sau cine știe dacă o fată de treabă ar fi chiar potrivită, chiar de nasul meu... poate o fostă prostituată, care nu mai are cu ce își ademeni clienții. Și am fi amândoi ca acel cuplu de vagabonzi pe care îl vedeam prin cartier când eram mic. Ea-probabil că fusese frumoasă la un anumit moment din viața ei, dar acum era răpănoasă și mirosea a pișat și a tot ce mai secretă femeile de-a lungul câtorva ani, el-plin de rahat, lucrător cu ziua, alcoolic care o bătea dacă cineva se dădea la ea. Dar știa că băutura și-o plătea dn banii pe care îi făcea ea din satisfacerea colegilor de gunoaie, dar avea totuși o onoare de apărat. Ea mai și cerșea undeva prin centru, o vedeam strigând după trecători: cinci mii, zece mii, cinzeci de mii, o sută de mii... așa cerșea ea. Nu știu cum de nu aveau copii... El lucra cu ziua la diferite personaje cărora le rămăsese dator de-a lungul vieții.
Totul e perfect așa cum e. Vreau ace, prafuri, țigări și polar. Nevastă, zicea Lunganu' că azi vrea să te direct în și că îmi dă o vodcă dacă te duci. Hai, fă, te duci? A, nu vrei... bine că eu pot să muncesc pentru tine... a naibii să fii, că nic nu știi să faci, nici măcar chestia pentru care ai calificare. Hai, fă, te duci? E Luganu', ce dreacu... Și când vii, pregătește-te să ne amintim cum era când aveam douăzeci de ani și abia ieșisem de la dezintoxicare...