țipătul ars violează strident liniștea
acestor ore prea târzii, prea repede încovoiate
sub greutatea mașinii care ne rumegă cenușiu
viețile ca niște insecte omnivore

cineva scormonește în pubela-creier
fiecare gând e o crimă neelucidată
spaima că mâine concasorul de iluzii se va declanșa
și mai apoi indulgența cu care ne privim în oglindă
nu vor mai face parte din amprenta noastră genetică

în ziua de crom, în noaptea de sulf toți vom trece necondiționat
în stomacul uriaș al mașinii de prelucrat existențe

privirea de animal hăituit a operatorului
tăișul precis al coasei pe jugulara umflată