Încerc să pătrund în misterul liniști ca să pot descoperi locul ideal de unde aș putea trimite către tine toate sentimentele. Pornesc pe un drum anevoios și plin de praf parcă fără întoarcere, fără izbândă. În calea mea apare speranța.
-Pardon deranjez? întreb eu cu glas scăzut.
-Va ascult! veni raspunsul.
-Nu vă supărați, îmi puteți spune unde locuiește linistea?
-Merge-ți tot înainte spune speranța.
Eu bolnavă, încărcată de gânduri pornesc mai departe.
-Doamne oare cât mai am de mers? am obosit. Mă așez la umbra copacului ce-mi apare în cale.
-Îmi dați voie să stau și eu cu d-tră? mă întreabă iubirea.
-Cum sa nu! răspund eu timid.
-Unde călătoriți? mă mai întreabă ea.
-Caut linistea, mă puteți ajuta?
-Desigur este pretutindeni și aici!
-Aici suntem noi și lumea care sta la rând, acolo.
-Ce crezi tu că îți poate da liniștea?
-Cred că mi-a găsit sentimentele mele pierdute și doresc să mi le dea înapoi.
-Întradevăr, liniștea poate sa-ți deschidă calea alte-i iubiri, trebuie doar să cauți.
-Am obosit și cred că multă lume caută și așteaptă, vezi ce multă lume s-a adunat! Când o să ajung la rând? Poate niciodată!
-Tu crezi că toți așteaptă iubirea? de ce crezi ca eu sunt lîngă tine?
Ai înteles? bucura-te de fiecare clipă. Un prieten bun vei găsi întotdeauna, zâmbește! Nu întoarce spatele fericirii! Liniștea și iubirea sunt cu tine!