La cîțiva ani după război a fost găsită în curtea localului din Polizu, o bombă germană cu clor. Fusese o vreme în care clorul era folosit ca substanță chimică de luptă, în defensivă, în special în depresiuni și inversiune termică atmosferică. Mai tîrziu clorul a fost înlocuit de fosgen, mult mai eficace. Bomba era într-o stare acceptabilă. Un instalator isteț, nu mai știu dacă Pandele, sau Izopandele (erau doi ce semănau leit) cum ziceam, instalatorul i-a dat o gaură și i-a înșurubat un robinet. Astfel, clorul a putut fi folosit ani de zile într-unul din laboratoarele de chimie, ca reactant pentru diversele experimente. Mulți s-au folosit de el chiar pentru lucrările de absolvire sau de doctorat. Într-o bună zi, în jurul robinetului, metalul a cedat din cauza coroziunii avansate, scurgerile n-au mai putut fi controlate, iar bomba noastră ajunse să facă irespirabil aerul din laborator. Singura soluție a fost ca ea sa fie încărcată într-un camion și plimbată prin oraș, pînă la epuizarea gazului. [Sfîrșit]

Ajuserăm și noi să vedem cum s-a degradat bomba cu dosare, dupa miile de șantaje, scurgeri și iritații. Nu ne rămîne decît să plimbăm dosarele pînă la epuizarea potențialului lor toxic. Unii vor leșina intoxicați pe ulițele înguste, alții vor tuși nițel la cîte-un stop (neamțul e de vină) cîțiva vor lăcrima, Pandele a fost patriot, alergicii vor intra în șoc anafilactic, absolvenții sunt demult consilieri și parlamentari, iar cei mai mulți, în special cei cu nasul înfundat, nici măcar nu vor simți că a trecut otrava prin, sau pe lîngă ei. Vor avea doar o ușoară și pasageră stare de rău.