Mă uit la tine: zâmbești - îți zâmbesc...... Mă săruți – te sărut înapoi......

-La ce te gândești? ... - nu-mi răspunzi. Privești pierdut spre mine – nu mă vezi.
-La ce te gândești? Întreb din nou.
-La nimic!......

Zâmbești iar. Mă iei în brațe. Te simt cald, lipit de mine și totuși departe. Prea departe!!!!..... Nu mai suport!

-Iubitule, ce s-antâmplat? Spune-mi, la ce te gândești?
-La nimic! N-am voie să mă uit și eu, așa, pur și simplu?
..................

Și totuși, te iubesc. Îmi simt sufletul înfierat cu aceste cuvinte....... Renunț. Nu te pot aduce lângă mine.... Te-am pierdut........ știu, simt ....
Stau lângă tine, în brațele tale și mă uit...... departe....... nu te mai văd.
Mă cufund într-o lume a mea.... mă cufund în imagine ta... O lume care este străină de tine...... Sunt numai eu, iubirea și tăcerea mognită care ucide....

-Iubita mea, la ce te gândești? - întrebi prea târziu...
-La nimic!
-Iubita mea, spune-mi! Știi că nu-mi place să te văd privind așa! Ce s-a întâmplat?
-N-am nimic, ți-am mai spus!

Închid ochii și te sărut - Mă săruți înapoi......Ne sărutăm încleștați unul în brațele celuilat............ cu ochii strâns închiși....... în întuneric.