leonidele cad câte două la 60 de grade sud-est
leonidele mor singure
în zori

te trezești nădușit
părea așa aproape cu degetele ei multe
albe fără inele îți sugea aerul
respira prin plămânii tăi
s a c a d a t
piatră cubică lângă piatră
degeaba
înțelegi?
silueta asta volatilă
curge prin tine
vertical
aștepți pe caldarâm lângă turnul cu ceas
să treacă să
treacă
odată

e târziu și e frig
ana

~/

ea stă la ușă cu umbra lipită de genunchi
cu părul ud șiroind
îi astupi gura cu palma
o tragi peste tine moale
ca un șal de dantelă arsă o
posezi disperat sălbatic pe
scările de ciment
dar vine iar spaima ta veche nebună că ți se văd
da ți se văd mâinile murdare le-ascunzi în
buzunar

/ buzunarul cu puiul de vrabie
se zbătea te enerva spasmul neregulat isteric. apoi a stat. ai lăsat haina pe bancă. parcul ioanid era gol. niciun zvâcnet. doar o greață universală. ți-ai spălat mâinile.
iar și iar și iar și-
ai fi vrut să plângi ce mult ai
vrut atunci
să plângi /

/~

tu încă aștepți
ploaia
să umple grădina cu leonide
20 30 100 de meteoriți pe oră
striviți de linia piciorului ei
de

cercelul cu perlă mănușile fără degete
înduioșător de mici și
mda
nu-i datorezi nimic lui goldbach
ce-mi pasă de indicele mut când
orice număr par este suma a două numere prime

îți ajungi.
ești propriul tău număr par
n-avem loc în aceeași gaură gravitațională
nu te poți prăbuși decât în tine însuți

și totuși

ea vine
vine mereu
dansează printre lucrurile tale
stai în genunchi să-i ferești tălpile să nu se rănească de
scaune de scrisori de zidurile toate
de

anii tăi dintr-o dată prea mulți

cine-ar fi crezut
că

oamenii mor atât de singuri
ultimul pleci
tu
cel

nevinovat de iubire
rămân
gleznele ei subțiri
și piațeta cu porumbei

ai nimănui

e timpul să mergem acasă
ana