Știi, se întâmplă să ai câteodata nopți din acelea în care oricât de târziu ar fi, lumina nu vrea să stea stinsă, ca și când ar știi că nu-ți vezi gândurile în întuneric. O noapte din aceea în care îți vin niște idei pe care în încercarea de a le face geniale, le vezi pierzându-și efectul. Te-ai putea apuca să scrii, dar știi că oricum dimineață tot ce ai aruncat aparent dezordonat pe hârtie nu va părea decât ridicol. Și-apoi oricand îți ramane o opțiune: te poți așeza înapoi în pat, poți stinge lumina și poți spune o rugăciune în mod mecanic pentru ca apoi să adormi convingându-te că de fapt nu ai nimic de spus cu voce tare și că gândurile tale nu ar avea de ce să te țină treaz, că doar nu ești vreun geniu care poartă în spate întreaga soartă a omenirii. Și atunci stai. Nu stingi lumina ca să nu faci parte din ignoranți dar nici nu scrii ca nu cumva să fi ridicol. Stai, în timp ce gândurile-ți zboară și le lași să-și facă damblaua, sau aprinzi televizorul și gasești o emisiune total neinteresantă dar cu un titlu veritabil, pe care nici dacă ar fi veritabilă nu ai putea-o urmări. Te-ai uita în gol, prinzând câteva fraze de ici colo dar așa macar poți spune a doua zi celor interesați de felul în care arăți că ai fost prins de idea emisiunii și așa te-ai culcat mai târziu. Și când în sfârșit toate gândurile se așează nemulțumite în jurul patului, e dimineață, dar înca prea devreme pentru a o spune.
Ce e cel mai frustrant e că nopțile acestea au mereu dimineți banale. Probabil toate cugetările săturate de vagabondaj așezate pe perină dispar. Și atunci te trezești ca în fiecare zi, procupat de șuvița rebelă care-ți va strica ziua, cu veșnicul căscat leneș și fără chef de viață. Și ajuns în fața chiuvetei, în timp ce îți cureți temeinic dinții te gândesti că poate ar trebui să încerci una din soluțiile de albit dinții la care se face atâta reclamă sau poate că n-ar trebui să lași apa să curgă în timp ce faci asta. Apoi, normal vine veșnica întrebare: "Cu ce mă îmbrac?". Și fără să îți dai seama reușești să ieși din casă și îți petreci ziua spunând că nenorocita de emisiune te-a ținut treaz toată noaptea. Că doar n-o să pari un ratat fără viață spunând că ai simțit nevoia să gândești.
Urăsc nopțile târzii în care lumina stă aprinsă și diminețile banale. Și uite cât e ceasul. Emisiunea mea se termină și oricum toate astea vor părea ridicole dimineață...