această foaie se numește decembrie
e târziu să scot ochii păpușilor indiferente
din camera cerc

amețesc în fiecare vis
de la perna pumn ce îmi împunge capul

ghicește
în cărți suedeze
când pică luna plină
peste blana mea de lup
sau
decupează privirea figurilor
și amestecă-le
până nu le mai recunoști privirea
să văd atunci de unde viitor

copilul își strânge genunchii ca pe o durere
ei fac o sferă care li se scurge din buze

adierea nu mătură doar frunzele
am văzut asta pe chipul tău
de la o vreme