Spătarul unui scaun șchiop îmi leagănă plictisul
Sub geam țurțuri de gheață cresc cu clipe ascuțite
Oare-un chibrit de voi freca de ghetele-mi tocite
Surâsul tău cu ochi incinși îmi va aprinde visul ?

Ca moțăind ars la călcâi de-a dorului iute văpaie
În raza lunii să răsari prin fila veche de poveste
Și coborând pe-un astru mort în mica mea odaie
Ne zboare crivățul prin horn pe-nzăpezite creste.

Aș fi Icar ce scapăra scântei suind în zări senine
Amnar să am în zborul frânt privirea ta adâncă
Dar muritori cu trup sleit strigând puteri divine
În roșul răsărit ne vom uni, o flacără pe stâncă

Patimi ascunse ațâța-vom să țină focul efemer,
Nopțile stele-om căuta pân’ pleoapele or fi reci
Apoi incărunțiți de nea, loviți de viscole si ger
Tu albă Dochie eu Crai să-ntepenim pe veci.