Era-n târziul serii și ne duceam spre far. Tu adunai iluzii jucându-te c-un zar.



Pierdusem în ziua aceea la pendul. Toate semnele rele pregăteau semnul bun. Ponna lătra apăsat... spre scară. Se făcuse atât de cald... undeva, pe plajă, se ridică un zid alb... porumbeii albaștri au venit la zidar... Soarele verii încremenise pe-o piatră. Pe verdele târziu păștea un cal. De digul cu pescari și prieteni se spărsese un val.



Cum nimeni nu putea să ne spună ce și cum, am tras un fum din pipă și ne-am văzut de drum. Ca într-o secvență dată cu încetinitorul, acalmia stăpânește țărmul. Nimic nu mai mișcă în liniștea nulă. Un fulger, ca din senin, brăzdează strident cerul. Huruitul, ca o părere la început, venit de departe, se termină-ntr-o bubuitură surdă și neagră. Cântătoarele țărmului au amuțit. Vapoarele-și lansau semnale de ieșire din radă.



Nu. Acum am o întîlnire cu Emin la Herimon. I-am promis lui Pierre Nadar că trecem pe la el și stăm, ca pe vremuri, la o sticla de Discovery. Sigur, apucasem să povestesc despre pescăruș și oarecare confuzii mi le asum. Puțină așteptare nu strică la mare.......