agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-17 | [This text should be read in romana] |
nici măcar aici în penumbră nu mai e loc de mister
umbre zac pe o parte culcate arătări cenușii țopăie într-un picior își descrețesc frunțile săpînd tranșee în carnea prea albă a foii ronțăind esențele important că rămîne întotdeauna o coajă uscată pentru orice musafir cu joben rătăcit prin gări fără nume moartea acestei zile cu pași mici însingurarea lingîndu-și blana ca oricare mîță de cartier rău famate opririle intermediare între poli oameni sau anotimpuri bizare nu nu aici e loc doar pentru contururi precise ora exactă meridianul repartizat la naștere supa călduță a mîntuirii cu ochii închiși nimic bun nimic rău totul se petrece în fiecare luni construiesc o păpușă de lut o trimit în lume ideală nu vorbește nu consumă nu calorii nu spontaneități de prisos dimineața de vineri devin euforică aștept singurul crepuscul în care pot să închid în nas ușa lumii să nu vină peste mine îi asigur ciorba caldă un pahar de vin apoi tandru ca un îndrăgostit obez incendiez orele și-mi devin autorul și complicele crimei perfecte somn arhetipal îngropat în rădăcini semnul nașterii din nou mai mult sau mai puțin
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy