Nu mai pot suporta actuala mea situație financiară… ceva trebuie să se schimbe în mod esențial, altfel voi fi nevoit, în scurt timp, să donez iar sânge și organe dispensabile pentru a face rost de-o sticlă de whisky. Din păcate, în meniul meu biologic nu a mai rămas decât articole de importanță minoră, a căror extracție nu-mi poate furniza nici măcar banii pe o bere slabă. Vinovați pentru această oribilă precaritate organică în care mă aflu acum sunt… părinții mei. Unul mai vinovat decât celălalt. Mai exact, tata e mai vinovat decât mama pentru că el și-a transplantat cele mai multe organe de la mine și m-a stors de cel mai mult sânge. Parcă s-au întrecut, Doamne iartă-mă!, în a mă goli de conținut… Deși sunt fiul lor, cei doi s-au năpustit asupra mea încă din copilărie. Arsă pe mâini, din cauza unui accident stupid, la care nu am avut (din păcate) nici o contribuție (aveam doar doi ani), mama a decis să-și remedieze estetic membrele superioare împrumutând numeroși centimetri pătrați de piele de la mine… mai exact, de la cele două fese. “Þi-am șters fundulețul de mii de ori și ți-am schimbat scutecul aproape de fiecare dată. Merit o recompensă, nu crezi?”. Mi-a interpretat, probabil, gânguriturile de durere drept “Sigur! Nu-i nici o problemă, am o căruță de piele… dacă mai ai pe cineva cu nevoi dermice, sunt aici!”. După operație, privindu-și mâinile-n oglindă, a hotărât că un transplant de mâini noi-nouțe ar reprezenta, de fapt, varianta optimă. I-am dat mâna dreaptă, apoi pe cea stângă. “Georgeto, ai mâini ca de copil!”, povestea mama după o zi plină de complimente primite la serviciu. Devenită sexy peste noapte, mama a început să pășească strâmb în căsnicie. Ca răzbunare, tata s-a apucat de băut. După o lună a fost dat afară de la muncă. Supărată, mama ne-a părăsit. Tata a vândut totul din casă și și-a luat de băut. Eu am ajuns la un cămin de copii. După zece ani, tata s-a întors la mine. Mi-a spus că și-a vândut toate organele dispensabile și că e pe moarte. Mi-a cerut ajutorul. Puteam să-l refuz? Pot fi numit în orice fel, numai fiu neloial nu! I-am transfuzat imediat câțiva litri de sânge (era slăbit rău), i-am umplut și o pungă de rezervă, după care l-am dus la doctor pentru a-l examina. Aflând ce-i lipsește, adică tot ce se putea lua de la un om fără a-i curma brusc viața, mi-am reafirmat disponibilitatea de a repara ce e de reparat. Cu lacrimi în ochi, tata mi-a mulțumit. Mi-au dat și mie lacrimile, dar în fața bisturiului. Curățat în interior de tot ceea ce-mi făcea trupul perfect sănătos, nu-mi rămăsese decât să mă apuc și eu de băut. Și m-am apucat. Și beau și astăzi, dar sticla de whisky este pe sfârșite… și nu mai pot suporta actuala mea situație financiară.