Þi-ai grăbit viața neștiut spre zorile de mâine
ca bilanț prizonier în sufletul tău.
În urma pașilor ți-a rămas gândul nesimțit de inocent
că totul e din lume de copil așa cum voiai
neputând avea propriul copil în lume
rămânându-mi în minte privirile-ți
agățate de ușile închise devreme
pentru a le avea mai târziu,
icoană din soartă.
Necunoscutul întâmplării ți-a prins universul în brațe
prin sufletul tău pe noul drum
încercând nemurirea.
Apare apoi, mai departe, viață din suflet
și viața readuce corpul pe făgașul lui,
spre propria redescoperire în urma ta,
după venele încărcate sadic de sânge amar
prin copilul din suflet așa cum ți-l doreai
cu brațele deschise ale inocenței de odinioară.
Interzis acum, impasibil vis în fața celorlalți
și viu, arzând prin tine, în fața mea.