oblovna mă întinde îmi descheie rochia îmi desface pieptul își adîncește mîinile în straturile de grăsime care o mîngîie și i se încleiază plăcut între degete

cu meticulozitate îmi îndepărtează plămînii își înfige trompa în coloana mea vertebrală suge din mine

mă întreabă ce simți eu gîndesc la m. cum stăm culcați unul lîngă celălalt din mine se aud țipete de oameni mici neterminați iar el își privește îngerul cu barbă

mă golesc în timp ce oblovna e un pîntec cu tijă prin care îmi absoarbe toate organele se umflă mereu așa mare că nu se mai vede cerul și nici drumul de lîngă noi și mă întreabă ce simți ioana eu spun că-l iubesc pe m. îmi agit în aer mîna dreaptă care mi-a mai rămas

loc ascuns


jacques ajunge în centru unde deschide o ușă în spatele căreia e o altă ușă pe care o deschide după care e o altă ușă





photo © Tunca Subasi