înghețată-n eroare
pe marginea unui abis de regrete
ascultă anii viscolind prea aproape

presimte
cum lumina destramă cupola de ceață
ce cugetul apasă

se vrea mai puternică decât falsul
ce murdărește iubirea cu bale de batjocoră
la graniță cu moartea încă speră
să-și regăsească albiile
să curgă din sine în valuri
spre marele sine

timpul se derulează înapoi-înainte
sub privirea greu deschisă
undeva e calea pierdută

atâtea degete arată
atâtea voci mieroase cheamă
toate în altă parte

ea amuțită doar caută
e undeva
asta e sigur

mă presimte