Albul zilei coboară spre roz. Cu urechiușe fragile, mustăcind prin somn, Lolek diurnul visează fluturi de noapte. Bolek îi prinde pentru simplul fapt că el e nocturn. Apoi mi se lungesc amândoi pe linia gâtului, așteptând un respir care nu vrea să vină.

Ne mișcăm fără zgomot într-un spațiu închis cu zăbrele. Vița își adună cârceii de pe zid și îi mută în vise. Mai e și coșmarul acela reiterat care nu se pisicește niciodată, indiferent cât de frumos spre tâmple ni se alungă petalele ochilor.

Clopotele au început să bată pe aici ca un tors strident. Lolek a prins un fluture grena. Bolek a răsturnat transperantul încercând fără succes. Încă e zi, afară. Eu îți respir în sfârșit umărul început, ca pe un măr fierbinte purtând urmele Evei.

Am uitat complet că avem și colți. Te-am însemnat și acum vei rămâne. Chiar dacă nu dorești.

Photo - Lolek&Bolek

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.