Mă simt blocat. De aproape o săptămână, mă simt blocat. Acum câteva zile, când am realizat că nu pot merge înainte cu programul meu, cu sarcinile curente, m-am întrebat ce se întâmplă cu mine. Apoi, dintr-o dată, mi-am dat seama. Nu, nu era plictiseala; nu era nici măcar senzația difuză că sunt prea obosit, cum m-am gândit la început. Nu că nu ar fi putut fi și asta... Dar știam cumva că nu era asta. Nu eram prea obosit. Cum poate fi cineva obosit, atunci când face ceva ce-i place la nebunie!?! Nu, trebuia să fie altceva... Atunci ce? CE!?!
Apoi, FLASH! Ca atunci când cineva aprinde lumina într-o încăpere întunecată, totul mi-a explodat înaintea ochilor: Planul! Planul meu. Obiectivele. Ce s-a întâmplat cu obiectivele mele? Când a fost ultima oară când mi-am îngăduit să las totul baltă și să revăd câteva clipe ultimii pași pe care i-am realizat? Să revăd în tăcere lucrurile pe care le-am făcut în ultima vreme, toate momentele de bucurie aduse de fiecare mic succes, de fiecare pas înainte făcut în ultimele luni?
Nu. Pur și simplu, am uitat să-mi îngădui să mă bucur de clipe. Să mă simt bine. Să respir aerul din jurul meu, fără să mă mai frământ pentru pasul următor. Relaxat. Treaz, dar cumva departe de tot zgomotul, de zbaterea, de detaliile care de obicei tind să devină atât de prea importante, încât ascund frumusețea clipei prin care trecem.
Frumusețea VIEÞII INSEȘI.
Viața nu este construită din succese gigantice. Clipele înseamnă totul. Să simți fiecare fracțiune de secundă, undeva înăuntru, foarte adânc înăuntru. Să simți oamenii, oamenii pe care îi întâlnești sau i-ai întâlnit în drumul tău, oameni care te-au ajutat să-ți atingi obiectivele... Nu contează cât de mici sau mari vor fi fost aceste obiective. Pentru că au fost oameni care au fost acolo pentru tine și și-au adus contribuția la succesul tău... Un gând, un sfat, sau pur și simplu, o privire.
Am uitat de toate acele lucruri mărunte, care fac ca o serie de mici realizări să devină un moment mare. Un succes.
Pentru că, succesul nu este ca o lumină orbitoare. El doar pare a fi, din când în când. Dar nu este. Succesul devine vizibil tuturor, atunci când ești în măsură să aduni destui pași înainte, pentru a îl face pe cel semnificativ. Pe acela care face toți micii pași precedenți să devină vizibili tuturor, sub forma Succesului; al marii realizări.
Și din când în când, ne datorăm aceasta și nouă înșine și tuturor celor pe care îi cunoaștem sau nu și care și-au adus contribuția tăcută la acest pas final.
Așadar, a existat un astfel de pas?
Da. A fost. Mi-am publicat cartea "Ritmuri Interioare". Este un succes. Au fost mulți pași, mulți ani de speranțe, vise, dorințe topite în acest vis, pentru a deveni un proiect; apoi, fragmente de lucrare. O lucrare care în cele din urmă, a apărut sub forma unei cărți. Și atunci când a devenit realitate, când nu a mai fost un vis sau un proiect în dezvoltare ci un fapt, m-am descoperit atât de confuz, fericit dar confuz, atât de surprins și atât de nepregătit pentru ceea ce se întâmpla!
Foarte mulți oameni au contribuit la acest succes. Nu este numai succesul meu. Oameni care s-au aflat în jurul meu zi de zi; oameni pe care m-am obișnuit atât de mult să-i văd, să-i simt foarte aproape tot timpul, încât nici nu mi-am mai dat seama dacă le-am acordat atenția pe care o merită...
Și asta, probabil pentru că sunt prea aproape. Atât de aproape, încât atingerea lor grațioasă, își pierde înțelesurile, semnificația, uneori... Mai ales atunci când graba unui moment, presiunea altuia, mă fac să-mi pierd atenția și autocontrolul. Sau, atunci când frânt de oboseală, a încetat să-mi pese de tot și toate, chiar și de mine. Și ei au fost acolo pentru mine. Și poate că în acele momente, eu nu am fost acolo pentru ei și totuși, lor nu le-a păsat, nu s-au obosit să întrebe "Hei, unde ești? Suntem aici pentru tine!"...
Iar acum, trebuie să le prezint respectul meu tuturor celor care au fost "aici și acum" pentru mine. Cunoscuți sau necunoscuți; conștient sau inconștient. Știu că am fost sprijinit, că am fost ajutat.
Au fost atât de multe lucruri, momente, fapte, învățături adunate împreună în acest proiect! Atât de mulți oameni care m-au învățat lucruri importante, cum ar fi "secretele" internet marketing, conceperea unei coperți de carte, scrierea unei pagini de prezentare, promovarea, să am grijă de mine, să evit nopțile albe --- cum am tendința s-o fac, atunci când lucrurile par să-mi scapre de sub control și așa mai departe... Au fost prezenți pentru mine, să mă ajute să învăț și să înțeleg tot ceea ce înseamnă bazele și încă mai mult, despre afacerile online, stabilirea obiectivelor, realizarea obiectivelor, respectul de sine, respectul față de ceilalți...
Acesta este momentul în care trebuie să spun MULÞUMESC unui mare număr de oameni. Lista este extrem de lungă, astfel încât voi numi doar puțini dintre aceștia:
Situl literar "Poezie.ro", cenaclul de poezie "Noduri și semne", David Vallieres, Dirk Dupon, Patric Chan, Jimmy D. Brown, Silviu Radu, Horia Matei Nicolae, Sheila Edwards, Henry Gold, Bob Proctor, Clifford Mee, James Ray, Derrick VanDyke, Jim Edwards, Jim Daniels, Luis Allport, S. Kumar, Michael Cheney, Mike Filsaime, Shawn Casey, Russell Brunson, Vic Johnson, Rebecca Fine, Gabriel Moldovan și mulți mulți alții.
Un MULÞUMESC special, pentru Florina, Antonina și Ioana. Trei femei care au adus în viața mea mai mult decât pot pune în cuvinte...
Sunt de asemeni și sora mea, nepotul, cumnatul meu. Mulțumesc!
Ultimul lucru dar nu cel din urmă, a nu mă răsplăti pentru această muncă, face lucrurile să pară și să se simtă ca o pierdere... Și nu este cazul.
Acum este momentul să spun că vă sunt recunoscător tuturor, pentru tot ajutorul primit, fie că am știut fie că nu.
Acum este momentul să răcesc puțin "motoarele", să mă bucur de împrejurimi, să spun MULÞUMESC FRAÞILOR și să mă pregătesc pentru următoarea cursă.
Acum este momentul să-mi îngădui să mă bucur de toți și toate și de fiecare clipă petrecută din momentul visului inițial, până la faptul final.
Acum este momentul să-mi exprim RECUNOȘTINÞA, DRAGOSTEA pentru VOI.
Pentru voi TOÞI.