Mi-am regăsit un fost judecător…

Ne aflăm împrejurați de bulversări,
răsturnări de valori, în care imoralitatea a intrat pe un făgaș al obișnuinței, progresând și pavând drumuri ale ființei umane spre abisul irevocabil.
Cu legi corupte, întortocheate, în picioare călcate de guverne și împărați,
cu al lor judecători stricați ce put a putregai, cu întregul lor alai de birocrați, dormind nestingheriți, vrând să pară liniștiți,
se mint, ne mint, mai pe larg sau succint ca cei religioși corupți și înșelați, dar preferați
de oglinda lor socială, ignorând învățătura de odinioară,
și dând naștere unui nou produs încuiat, între patru pereți de beton armat,
să nu mai cunoască nimic dincolo de frontiere, ajunși ca sclavi ai propriilor
lor sechele, și toți la grămadă, o țară și o lume-ntreagă
au uitat de Lega morală și de al lor Creator,
prefăcându-se că n-au acel „judecător” care este și va rămâne „conștiința” lăsată în ființa noastră ca fiind „chip și asemănare” a Aceluia care nea creat și nu am fost în stare tu și eu să rămânem fii de Dumnezeu, pentru că trupul prin instinct și desfrânat a reușit să țină loc de cap, încât tălpile, sunt urechile și mersul anevoios pe cap sau cei mai pricepuți în mâini, ne-a transformat fie în drac sau pui de câini nu mai putem pricepe prin instinct acum mersul anevoios pe drum iar mirările, întrebările, ne lasă cu umerii în jos în neputința dea înțelege ce este în jurul nostru.
Și după lungi căutări și cercetări mi-am regăsit o altfel de „ Conștiință” cea care-a fost de la început, de atunci când m-am născut, o regăsesc ca un judecător ne-corupt,
și paznic neobosit, lucrând necontenit, cu ochi spirituali citind gândul meu, al tău, și-al tuturor fiind singurul judecător corect, purtat în suflet și în gând veci de veci,
și ochiul lui însoțitor, urmăritor, știe de unde vi și unde pleci,
sau noaptea-n somn, și treaz de ești, oriunde ești, urmărește și condamnă
tot ce faci în ascuns; fie bogat, rob liber ori sărac, iar dacă vrei să te înșeli, de păcate să te speli, lasă-te surd când i-auzi vocea, lasă-te orb când îți vezi fapta, și fă-l judecătorul tău corupt din lut, pârât, de o maladie funcțională, imorală, jurând pe Biblie și pe Dumnezeu doar ca să fi tu regele leu, într-o junglă necontrolată sau beată de opiul cuvintelor înșelătoare, care să fie mai mare, sau șef de canale ce se ramifică și se amplifică în tot ce se poate corupe sau e corupt și put de mirosul hâd și de râsul lor perfid, bălos, păcătos, lăsând în urma lor chiar și după moarte blestemul bolii de care vor avea parte, o întreagă națiune, fără rațiune ce se lasă cu toții tăvăliți de cei
măguliți de banii celor ce știu să mituiască,
și să prostească pe cei plecându-se la daruri sau temeri,
în biata carte-a lor nu au puteri, căci mai presus de toate, puterea stă-n averi. Și sclavii celor care au putere, priviți ironic și făcuți lichele
chiar de vrășmașii legii judecați, ne-judecați, condamnați, eliberați… Căci, inteligența lor artificială pare a fi senzațională, întrecând cu mult „cibernetica cu cipuri” ce vor fii pentru toți „nimicuri” așteptând și acceptând globalitatea ca pe un zeu, schimbându-l pe Dumnezeu, de-și va fi ca un „IMPERATIV” cu un nou sistem „colectiv” în care religia va fi una atunci când își va da mâna cu politica lumii coruptă, în care omul nu va mai fi pământesc, și nici ceresc, căci ziditorul lui va fi mașina ca robot și dacă stau bine și socot, dracul imită pe Dumnezeu făcând din „om” țelul său, fără suflet și minte, fără simțăminte, și ca niște progenituri lumea s-o ia pe arături cu cip sau fără cip, omul să ia chip de robot lăsându-se copleșit de-acest mare complot…
Nu. Nu, de acest judecător vă spun, și nici de vreun bețiv căzut pe drum.
Ci de „ conștiința” care dă mereu târcoale, și n-are asemănare
purtată-n mintea nevăzută, numai de tine și de mine știută, chiar și-n cel mai corupt
judecător; și de doarme în el acum, sau e căzută pe drum, se va ridica la judecată chiar dacă-i blestemată și va recunoaște că a fost trădată, cu voie sau fără voie va fi dreaptă și te-așteaptă s-o vezi și s-o auzi în șoaptă cum te condamnă ca un pârât, de tot ce ai gândit și ai făcut. Dacă încă mai trăiești și sufletul ți-l iubești, nu fi trădător, nepăsător la harul îndurător, căci dacă ești încă mustrat înseamnă că ești viu încă și mintea e trează, veghează, îți reamintește și în gând grăiește
cuvinte de pocăință, poate, poate e timpul de căință dându-le timp de regret,
și de n-au voință, vor fi îngropați încetul cu încetul în negura uitării,
și a împilării, de urât, c-ai fost pârât și osândit de însăși ale tale fapte,
ce ți-a fost soră și frate, și n-ai s-o poți numii trădare, pe „aceea” ce ți-a fost ca
lumânare, îndrumare, chemare spre îndreptare. Și refuzând Legile conștiinței
când adesea sunt călcate, oriunde-ai fi, te-acuză zilnic de păcate,
și urmăriți și-n somn de-acest judecător, acest născut în noi, numit: acuzator,
căci dacă mintea celor ce se lasă-ntunecată, de nesimțirea ca o pată,
nesățioasă, hâdă, scrisă în cuvinte pe frunțile lor și greu de citit, ușor de ghicit:
din fapte, din mers, din somn și priviri, din vorbe, mimări, expresii născute
din firi: neliniști, nesomn, striviți de averi, fiind sclavi împovărați de ale lor
poveri, stând paznici de noapte păzind prada… să nu li se fure grămada de
rugină, de molii, de nedreptate, strâmbătate cuprinse de brațe murdare,
cu dinții-ncleștați și înșelați de goana după vânt… și rând pe rând,
se lovesc de pragul morții, ne-având timp să privească-n sus, și răpus,
„ conștiința” le este judecătorul drept, chiar și fără carte e și mai deștept
decât orice facultate, fără dreptate. Căci știința lumii nebună, e bună
de condamnat și de aruncat în haosul uitării sau la fundul mării să nu
mai guste și generația care va venii după noi, dacă-i iubim, să știm
să le fim oglinda sfințită, din Cuvânt amintită și împlinită în voi…
în noi… în ei…