încă nu împlinisem anii de școală
trăiam la marginea orașului
mai sus de casele boierești acolo începea pădurea
și grădinile lui dumnezeu unde mă jucam eu
într-o zi m-am luat după un pui de căprioară
se tot ascundea îndărătul copacilor se uita la mine și iar dispărea
și tot urmărindu-o am dat peste un bătrân
stătea pe o buturugă avea într-o mână pâine
și în cealaltă o cupă aurie ce cauți aici mă întrebă
nu știu baciule cred că m-am rătăcit aha spuse el
dar ia zi ți-e foame sau ți-e sete mi-e sete zic
și m-am uitat la vasul din mâna lui noduroasă
ai avut noroc dacă spuneai că ți-e foame mureai
n-am luat seama la cuvintele moșneagului și-am băut
și m-a cuprins pe loc o căldură mare și-o amețeală
am mai vazut doar chipul alb al bătrânului
aplecându-se peste mine avea răsuflarea parfumată
m-am trezit în pat tremurând mama mă ștergea pe frunte
cu o cârpă rece și la piept strângeam paharul bătrânului
apoi a venit o armată de oameni din oraș
au înconjurat pădurea cu gard și au început să sape
mai sus de casele boierești unde începea pădurea
și grădinile lui dumnezeu nu mai puteam intra
tata a lipsit o vreme de acasă și când s-a întors
ne-am făcut bagajele și-am plecat nu ne-a spus unde a fost
dar a devenit tăcut și nu se mai juca cu noi
eu am trecut printr-o boală grea am scăpat ca prin minune
în toamnă am început școala și învățătorul un om tânăr
mă aducea uneori acasă pe umerii lui
ajunsesem într-un oraș cu oameni buni
și eu eram pesemne prea firav