azi e o zi frumoasa, soarele zici ca e de vara, nu ca mai avem o luna si un pic pina la craciun... ti-am dat telefon, nici pe fix nici pe mobil nu am reusit sa dau de tine... asa ca m-am urcat pe bicicleta si am intins-o spre... ciric :))
orasul era destul de linistit, cred ca l-am prins undeva intre orele de virf; doar niste scolari mici care probabil ca au avut zi scurta tropaiau intr-o statie de autobuz, baietzii cu niste fesuri umflate negre (oare copiii macar nu ar trebui sa poarte niste culori mai vesele?:() si fetitzele cu niste hainutze pina peste fund de sub care iesea o bucatzica de uniforma albastra...
dar nu asta voiam sa-tzi povestesc...
drumul spre ciric a fost placut si l-am parcurs destul de repede, cu toate ca nu ma grabeam... stii unde se termina cimitirul si incepe padurea... ai remarcat acolo indicatorul ala cu atentzie la caprioare... ei, la caprioare am fost atenta, dar era sa dau peste un iepure care (probabil surd de batrinete) statea tolanit in iarba, pe unde mergeam eu cu bicicleta...
nu am mai pomenit asa toamna tirzie, mai ales ca acum cam o luna a nins totusi... nu imi imaginam ca in padure inca mai sunt frunze in copaci, si inca destul de multe... parca abia acum s-ar fi terminat cu arshitza si au inceput sa cada frunzele...
ti-am spus ca ma cam supara ochii si probabil ca micul detaliu pe care urmeaza sa ti-l spun a fost singurul, sa-i spun, negativ, dar doar in acest context : am ales deci sa merg pe marginea drumului, mai precis prin iarba (cred ca in continuare ma tem de mashini si ma simt mai in sigurantza la o distantza ceva mai mare de ele decit chiar in calea lor...) si drumul are destule curbe... ei, ceea ce m-ar fi fascinat intr-o alta zi (astazi mi-a placut doar partzial) a fost alternantza de soare si umbra... cred ca uneori soarele intra in nori cu totul (ciudata miscarea norilor, nu am simtzit pic de vint la sol) si era umbra umbra, alteori printre crengi si frunzele ramase se tzeseau retzele de raze luminoase, prafoase si jucaushe, ca in final gradatzia sa ajunga la soare plin (adica de ce sa fie numai luna plina? ;) ) care pur si simplu ma orbea, nu mai vedeam decit pedalele, si si alea in ceatza...
si doar stii cum merg eu pe bicicleta, nu ma uit deloc in jos... acum eram obligata, altfel ochii ma dureau si parca se umflau de sa-mi iasa din cap...
nu stiu de ce m-am intrerupt din relatarea episodului cu iepurele, pentru ca e un personaj important pe ziua de azi. am frinat in ultima clipa sa nu dau peste el si am si sarit de pe bicicleta... culmea, nu s-a miscat de acolo, asa ca m-am apropiat sa-l dragalesc. recunosc ca mi-era si un pic frica sa nu fie aproape mort...
a stat cumintzel, nu a tremurat ca altzi iepuri zabauci, l-am luat si in bratze, a prins curaj si m-a mirosit un pic... si am prins si eu curaj, am deschis rucsacul, l-am pus invers, adica in fatza, si am dat drumul iepurelui inauntru. a stat cumintzel si mai dadea dintr-o ureche din cind in cind. am mers cu el maximum 5 minute si am ajuns la lac. am trecut pe malul celalalt, cam in locul unde am jucat fotbal cind a ramas mingea in copac si ne-a prins ploaia cu patura-n cap... mi s-a facut foame, am scos iepurele din rucsac, de fapt a iesit el curios cind am dat rucsacul jos si statea cuminte. nu mi-era foame de iepure! am scos primul sandvis din trei si i-am dat lui salata. a ros-o repejor, asa ca i-am mai dat inca doua foi... mi se facuse un pic frig si nu am reushit sa intzeleg cum de puradeii erau inca in apa la cele aproximativ 10 grade cite erau afara... domnul iepure s-a mai uitat o data la mine (sau la rucsac) si a pornit-o saltindu-si fundul cu coditza in virf spre padure.
am trecut inapoi spre restaurant, terasa era deschisa dar pustie si nu am vrut sa inghet pina ce o domnitza amabila se va fi indurat sa apara... asa ca am legat bicicleta, am intrat si am baut un ceai. am poftit la un vin fiert (a ramas decorul de la mustarie inca), dar m-am gindit ca fiind eu cu rotzile dupa mine, mai bine nu... mai ales ca puteam sa mai iau un musteriu iepure o bucata de drum si atunci duceam doua vietzi pe pedalele incalzite de vin...
m-am gindit ca ar fi frumos sa apari si tu din senin, asta nu s-a intimplat, m-am gindit ca uite nu mai functioneaza telepatia sau poate ai o zi foarte incarcata si n-ai timp nici de o plimbarica prin copou...
am pornit spre casa, in statia de autobuz erau niste elevi galagiosi de data asta, poate fericitzi ca scapasera de ora de germana... am ajuns cu bine si m-am aruncat in pat de unde m-am ridicat intr-un final sa astern impresiile astea pe hirtie.
ei, ce zici?
asha-i ca ai fi vrut sa fi venit si tu? :)