Ce sa fie, Doamne?
Nimic deosebit, doar asa, stau noptile si ma luminez de-ntelepciuni fara grai.
Ce sa-Ti spun eu Tie? In loc de ganduri gandesc icoane -
mereu mai multe ca-n biserica Ta.
Zugraveli (iarta-ma, Doamne) cu oameni ca toti oamenii
care-au impartit credinta cu fiul Tau
stramosi plini de neguri la tample
teste galbui tesute-n pamant gras
fiinte pe care (pentru ca au ramas nestiute)
mi le-nchipui numai vazand cum trec pasarile
pe sub padure
doar bunicii mai au inca loc printre amintirile mele
albi -
lumanari de nunta pe nepusa masa topite
paine si sare-am intins peste sufletul meu
ne privim indelung cei care suntem
si cei care nu suntem
inainte de a ne impartasi intru Tine
masa este taraneasca - la ce Te-ai fi asteptat?
De cate ori numar, Doamne, imi iese cate o lumanare in plus.

Pe lumina ei alba si binecuvantata de tine de patrusprezece ori
in septembrie 14
nu scrie nimic.

Ce sa insemne asta, Doamne?