Vezi, mi-ar place să alerg descultă printre firele de iarbă...Dar sunt mare, adultă, n-am voie să mă descalt în cetatea asta cu iarbă putină... si apoi, mi-e teamă, mi-e teamă să nu strivesc vreun fir de iarbă si acesta să fie sufletul cine stie cui...un alt trăsnit ca tine...ce si-a dorit să fie frate firelor de iarbă, să miroasă a verde crud...si să cunoscă o altfel de vesnicie...Dacă găndul iubirii tale a înverzit ? dacă acesta este ascuns printre firele acestea de iarbă? De unde să stiu eu ? Mai bine mângâi cu privirea toate firele de iarbă si-mi imaginez că esti aici...că mă auzi, mă vezi si râzi de teama mea...Dar zău că nu mai pot să calc nici măcar un fir de iarbă...Să nu-ti vină cumva idea să fi frate cu firele de nisip...asa ceva chiar că m-ar supăra...Plaja e totusi grădina pasilor mei...nu pot să mă întorc în mare dacă mi-ai isca o interdictie de a călca si pe nisip...Incă nu mi-au crescut aripile...si nu prea pot zbura...Poate m-o ajuta vântul , la iarnă...sunt usoară-usoară...asa că nu mă mai plâng..ajung eu înaoi acasă...la zeul Neptun...