E prea tarziu. Privirile tuturor ma cautau misterios si tandru, urand si iubind amintirea si viitorul meu, care pe mine ma lasau reci... ca
mine.
... Luminile se întretaiau în penumbre.
... Dumnezeu era aproape. Atat de aproape, încat nu-mi mai era dor de El. Plecand spre zari deschise, calcand din tacere în
tacere,cu privirile pierdute spre Dumnezeu, necunoscut si neinteles, singur si atotputernic, am plecat lasand în urma lumile. Si m-am
întors în stranegura luminilor umilelor mele suflete. O lumina albastru-rece îmi dezvaluia drumurile, presarand maracini de fosta
bucurie în calea-mi. Adevarurile lumesti se confundau cu timpul, iar timpul cu nimicul. Straluciri foste vii de ochi candva traitori
clipeau disperat pe marginile prapastiilor din mintile si sufletele celor lasati în urma. Ne regaseam toti în aceeasi pierdere pe care n-o
banuiam si de care nu ne temeam. Uitarile deveneau iubiri, iar sangele, sarut...
E prea tarziu... Undeva prin timp ne-am pierdut. E prea tarziu sa gasim un alt început...