Adevarurile se afla, Stapine, inchise-n ulcele de lut, la capatul Pamintului. Iar chemarea catre ele sta-n suierul vintului si-n pleava ce le-acopera. Si nu-i chip, Stapine, sa-ti fie dulce drumul, caci linistea trece prin rece... Lumina-i la capatul drumului, dar inceputul luminii aici se iveste intii. Ni-s florile toate doar spuma de zile si sufletele astea sunt inca umile. Ne lasa, Stapine, ferestre deschise spre noi. Si spre Tine. Noianul de vise il lasa departe, ca-i perna prea moale. Si piedica dulce in drumul spre cale. Si fa-ne privirea cristal lacrimind, iubire ca asta nicicind pe Pamint. E mare, si totusi asa de putina, desi ne hranesti din eterna-Ti lumina. Esti
trestie-nalta ce-n vint nu se-ndoaie, noi suntem in lume lucide zavoaie. Nu plinge, Stapine, cu stele, nu plinge. acuma e timpul, la Tine ne stringe! Si fa-ne clipita-nfloririi aproape, veni-vom la Tine mergind peste ape!