Erau toti: Othello, Desdemona, Hamlet si Ofelia, Romeo, Julieta
Ne-nconjurau cu priviri hipnotice, calde.
Fantome de piatra
Pazindu-ne sarutul ca un gard
De sarma ghimpata

Traiam ceea ce nu se vedea
Moartea ne tinea cu duiosie de mana
Si pulsul ei era insuportabil

Stai ghemuit la tampla mea ca un pistol
Sarpele gandului tau sangereaza
Cuta cerului gol ne viseaza
Te port in varful buzelor ca pe-un cuvant
Dar nu indraznesc sa-l rostesc
Ai dreptate, "I'm the white fox copletely lost
In the fields of your savageness"

Lumina tasnid din palmele noastre
Imaculata, neexplorata, vizibila
O sa muriti amandoi inghetati in Arctica Fagaduintei
Ni se sopteste din spate, dar
Noi oricum nu mai aveam ce face cu viata asta
Facem din ea poezie

Dragul meu, lasa-ti umbra sa cada peste buzele mele
Atinge-ma, fugi, tranteste portile, zideste-ma
Adormi. Fa orice. Numai nu ma lasa sa vorbesc

Ramasite ale furiei arse leganand corabii de fum

Copacul memoriei ne-a fost retezat de la radacina
Aschii din trunchiul taiat ni se infig in inima
Ni se preling pe pamantul pustiu cuvintele insangerate
In limba absurda a copiilor
Nu ma lasa sa vorbesc

Mirarea ta ma razbuna pentru linistea sparta
Brate iesind de sub daramaturile zilelor
Se-agata cu toata puterea de aerul supt in cearcane imense
Numai palmele noastre se-ating intre ele si dor

Cum nu stiti? le strig celor din piete din catedrale din pesteri
Cand moare poetul stelele tipa de frig
Ingheata si el le ocoleste bland ca un navigator prin ger
Ca o flacara de curand suita pe cer.