E o dimineață blândă, o altă dimineață carnală a toamnei în ediție de lux. Privesc o frunză țipând în cădere; câtă frumusețe, aproape nu mai pot suporta...mă privește, simt cum mă arde zbaterea ei...caldă, aproape, mai aproape...Plecăm spre un anotimp de munte cu inimile cuibărite-n poeme. Mi-e teamă, o teamă nefirească de adânc...adâncul cuvintelor, alb pe alb, carne pe carne. Ce-o să se-ntâmple cu amurgul acela dintre coperțile clipei când ne vom îmbăta lacrimile de lumină?
Michel, aproape că ești. Te simțim în fiecare privire, în fiecare surâs. Suntem împreună, aici, în miezul lumii cu contur roșu verde auriu. Alb pe alb, poem lângă poem în aceasă sală de-așteptare spre noi înșine.
E o dimineață blândă, și doare. Dimineața în care un alt botez a luat sfârșit. Ne tatuăm pe suflete întâmplarea, jumătăți de gest, tăceri. La începutul fiecărei lumi ești artistul, bestia, ești tu prin decret liric.
Mulțumesc.


27 octombrie 2004.