și am fost făcut om și nu mă pot iubi
pentru că nu sunt singur

dar dacă nu sunt singur
de ce nu îmi sunt niciodată destul mie însumi
și mă caut în cele în care nici măcar nu știu
că există

fiecare cuvânt e un punct
și fiecare punct este diferența între mine
și cel nediferit față de sine
pentru că nu se caută
pentru că se are
și fiindu-și suficient
este singur

așadar sunt gândul căruia bănuiala în ceva
a făcut să-i crească picioare sub limbă
rostirea e astfel o cărare înșiruită din sine
umblată doar de acela care
nu uită să se întrebe cine e

nimeni nu îi răspunde celui care se întreabă
căci răspunzându-și ar însemna că el nu e el
și nefiind el nici măcar nu s-ar căuta
și atunci ce rost ar mai avea întrebarea

așadar nu scoateți din voi gândul care dorește
să se joace ca un copil la soare în parc
ci dați-i un cerc să se plimbe prin sine
până amețește și adoarme pătruns de sens

se va trezi și va zice: aha!
acesta am fost și va străluci ca un zâmbet
și va vorbi apoi în dodii căci îndată
va uita că este cel-care-s-a-cunoscut

copii îndârjiți în necunoașterea jocului haideți
să numărăm cuvintele spre început