Nu pot străbate cu pas drept o cale.
Când mă afund în teama ca o ghiara,
Când în orgoliul care mă doboară,
Târându-mă pe nesfârșite dale.

Asemăn mersul pe-o îngustă scară
Cu cel suit în turn de catedrale.
Încerc tăria platoșei de zale
Cu sulița ce-n trup n-o să mai doară.

Luptând cu sila, pentru-n colț de pâine,
N-am înflorit în cuib de vis domnesc.
M-am pomenit gonit, precum un câine,

Ne-mpărtășit din osul părintesc.
Să nu-l compar pe azi cu-n tainic mâine,
Ca să rămân întreg și să iubesc.



3 iunie 2004