Doi oameni treceau podul, aveau patine cu rotile
I-am vazut dar nu mi-am dat seama ca vor cadea
In abisul de sub micul, ingustul, grotescul pod

Trei oameni se uitau cum cad, timpul isi pierduse simtul practic

Doi corbi dansau in vazduh, ca o ceremonie lugubra
Parca aud clavirul la care incerci sa imi canti ceva
Dar prin vocea-ti stridenta nu aud decat ploaia

Un soare se zbatea sa iasa din nori, fara succes, cu mult efort

Stii, de fapt, noi suntem cei doi oameni, tinandu-ne de mana
Suntem mici, uitati de timp, cadem in abis, si cei doi corbi
Ne canta un mars funerar, singurul pe care-l auzim

Caci urechile ne-au fost acoperite, suntem singuri si muti

O panza de paianjen in colturi, si mii de oameni in jurul cutiei tale
Credeam ca suntem cei trei oameni, unul eu, unul tu, unul noi
Dar esti asa departe, desi sunt doar zece metri pana sub pamant

Oare cand o sa invat sa fiu in loc sa exist?