mama își spărgea în mine viața ca o sticlă de coniac împuțită
însângerându-mi ursuleții de pluș printre fotoliile răsturnate și șchioape
eu îi luam la piept îi spălam cu dero îi mângâiam până când într-o zi au murit
albi înecați și frumoși au murit în tăcere uitam să n-o mai iubesc
mă făceam că sunt mare închideam sertarele cu jucării surâdeam
într-un somn depresiv ea îmi fura toți iubiții își mângâia vânătăile cu buzele lor tinere
și mă privea aproape neprivindu-mă știa că sunt acolo în spatele oglinzilor ei decadente îmi trimitea
rotocoale de fum ca niște sâni seci usturători ochii mei lăcrimau aveam ochii lui tata
și tata ardea în tigara ei ca într-un mormânt mă zbăteam să ating fereastra o deschideam larg larg larg mă înghițea
îi înfigeam diminețile mele în ochi o spălam cu săpunul meu oana o lăsam să plângă pe mine și uitam uitam să n-o mai iubesc

vine în urma mea ca o umbră tăcută și tristă ceva o să cadă între noi într-o zi și va fi o zi îngustă și rece cât o stradă cu ea și cu mine între ziduri înalte și umede
îmi va cere iertare își va mai sparge o dată în mine țipătul ca de o cruce
îmi va fura ochii îi va închide în ochii ei închisă voi fi în ea și niciodată
nu voi putea uita să n-o mai iubesc