Cutreieram câmpia bolții-ntinse.
Tăcute zvonuri, muzică cerească.
L-am întâlnit, cu vorba-i pământească,
Pe cel dedat trufiei neînvinse.

Când l-am atins, cu grijă omenească,
Cernite vorbe, din gâtlej desprinse,
Se desfăceau în bâiguiri cuprinse,
Înfipte-n prund de pulbere cerească.

I-am spus că-i mort și nici n-a vrut s-audă,
Crezând că vreau un gând mârșav s-astup.
Un pas îi cer să facă. El asudă

Și nu mai cade. Praguri moi se rup.
Plutea uimit, sub geana zării udă,
O mână de vertebre fără trup.




21 iulie 2004