agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1250 .



Melancoliile orașului
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Relu ]

2005-02-17  | [This text should be read in romana]    | 




Prin orașul dintre uliți gri, subțiri și-ntortocheate,
aburite și-amețite de miros de frunze moarte,
călcând timpul în picioare și stropind cu clipe-n lături
trec în șir, ca la paradă, pe sub cântec de fanfară,
vechi melancolii ce-n șoaptă-și povestesc și duc de mână
amintiri ce lasă urme prin mocirla temporală.

De pe margini, dintre frunze cu miros de mucegai
ce-odihnesc tăcut și veșted în decor automnal,
ținând mâinile pe burtă și privind sever în jur,
străjuiește o statuie, chip cioplit de scriitor;
printre pomi, privind cu pizmă la bătrânul literat,
se ridic-o piatră ’naltă purtând chip de domnitor
care strânge-n pumnu-i mare, ferm, statuia unui sceptru.

Împrejurul lor, umile, cu privirile în jos,
stau pe socluri ruginite și-aplecate într-o parte
mici figuri cioplite-n grabă de artiști necunoscuți,
iar sub bolta citadină aste lucrături în piatră
par bătrâne stalacmite adunate sub cupola
unei peșteri mari, întoarse cu-năuntrul în afară,
toate răspândind în aer reci melancolii de toamnă.

Dintr-un turn de catredrală - ’nalt, gătit cu ceas rotund,
ale cărui limbi, pereche, mestecând vârtos prin timp
sunt ca săbii care taie orele în clipe multe,
mânuite ca de mâna unui jalnic Don Quijote -
curg melancolii vibrânde lunecând pe glas de clopot
și se sting, precum lumina ce dă piept cu bezna-adâncă,
printre străzile mărunte peste care vântul urlă.

Într-un colț rotund de stradă decorat cu țigăncușe
ce răsar din fuste crețe printre zeci de flori-buchete,
juni timizi, păpuși pe sfoara vreunui hâtru Cupidon,
dau voioși bani contra floare, trudă contra frumusețe
doar de dragul vreunei fete, față albă, bucle blonde,
buzele ca trandafirul…; nu-i destul să-și piardă mintea
un copil cu aer sobru și cu puf bălai pe barbă?!

Dulci melancolii de crâșmă într-un cap de mahala,
își dau duhul sufocate, sub un nor rebel de praf
care-nghite-n largu-i pântec toată strada-n lung și-n lat;
jos, pe prispă, stau apatici cu paharele-nainte
indivizi cu păr pe față, peticiți la port - doar oameni -
rumegând odat’ cu vinul ce-și dă sufletu-n pahare
și-a țambalului zicală coaptă bine-n strune multe.

Scuturând frunze bolnave peste tot și peste toate,
toamna-și trece-ncet năframa peste urbea plictisită;
mult în urma ei rămâne numai praf și poezie,
vers mustind de-amoruri coapte precum boabele din vie,
rime care stau să pice, atârnând greoi de versuri,
ca și fructele pe cracă - vis frumos! melancolie!

Ploiești – aprilie 2004

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!