într-un verde reflexiv
copacii îmi zâmbesc eliptic
de fiecare dată când îi salut pe limba lor
își apleacă frunzele până la fruntea mea
sărutându-mi tâmplele visătoare
și îmi șoptesc prin mugurii încă nenăscuți,
- dar renăscuți în fiecare zi -
cât de romantic e să ai simțiri de copac
și ca într-o hologramă convexă,
mă văd indentificându-mă cu spiritul lor;
îmi cresc crengi în toate direcțiile,
unele multicolore,
altele pur și simplu albe,
îmbibate cu extract violet de gențiană
frunzele-mi sunt imponderabile bătăi de inimă
uneori dansează în văzduh,
un vals nebun cu vântul,
alteori își cântă amorurile
la fiecare zburătăcire tandră a porumbeilor.

cu clorofila muiată-n tușul timpului
surâd candid apusurilor
ce-și răsfiră cărămiziile plete
peste anotimpuri