iubesc fără tăgadă cuvântul ce-l roștești
ți-adulmec bucuria când sânul mi-l turtești
când brațele cu trudă șoptesc până la ziuă
ne tace-ntreaga gură într-o poezie

alerg cu-nfrigurare în noaptea cea mai lungă
aplec genunchi și mână, m-aplec în rugăciune
o, cerule cel mare, dă-mi binecuvântare
dă-mi iubirea care nu are supărare !

pe veci să-i fiu aleasă
în veci să îl iubesc
o, piară toată ura
din neamul omenesc !

iubite, vino, se lasă iară seara
și singură mai sunt, doar eu și cu odaia
o, cât mă mai apasă strigarea morții blânde
și ceasul nu mai tace, nu vrea să mă asculte .