poem cu doamne fierbinți, domnișoare fierbinți și domni la fel de fierbinți






astfel te pierzi în mulțimea de pe trotuarul de la Nestor
cum se furișează printre lucrurile mele răvășite
pisica Tzunamy
oamenii te privesc fără să te vadă
prin umbra ta se perindă domnii ce vor păși solemn pe ușa
hotelului, domnișoarele ieșite la agățat bărbați,
doamne ce se grăbesc spre Ateneul Român
să simtă muzica direct pe pleoapele
bine fardate
dar tu te pierzi în mulțimea de pe trotuar
cum pe obrazul prundișului încins linia molatecă a unui piton

în urma ta un acordeonist recompune din fabula muzichiei
atmosfera micului paris cu p mic de la pepita punctuației
deschizând deasupra realului o umbrelă sonoră ponosită

de atunci terasele s-au golit de băutorii de bere
iar tu ți-ai uitat pe tăblia mesei răcoarea nedisimulată a zâmbetului
un poem singur în carne și oase înfioară mulțimea
doamnele fierbinți, domnișoarele fierbinți, domnii fierbinți
grăbiți ei trec pe trotuarul de la Nestor, cel atât de îngust și adânc