Gaspadin Mendeleev își ridică ochii din calcule
și se-așază-n ciorapul-plasă cu portjartier
ce-i slujea de hamac (se legăna-ntr-un balans de vals Boston
între două candelabre de zahăr)
din pipa lui stinsă, ținută-ntre dinți dintr-o prea veche rutină
a histrionismului solitar
se rostogoleau sfere Rubik divinatorii, cu texte
din Bhagavad-Gita, Yi-Jing și Zohar
păianjenii de seră își molfăiau musculițele halucinogene
continuau apoi să-mpletească
la coșulețele lor cu blindaj invizibil
eu, femeia-bonzai din clondirul de Opium
sînt mai palidă azi, judecînd după textura luminii răsfrînte-n pahar,
acel pahar Berzelius cu ape vineții în care gaspadin Mendeleev
colectează eșantioane de preț din secrețiile mele nocturne
catalizîndu-le mai apoi într-o pastă
cu rumeguș de tomuri străvechi, limbi de cocoș și mărar
din care maestrul își plămădește măsti faciale de carnaval
atunci cînd flambează eprubetele cu licori colorate, în nopțile mai ploioase,
cînd cu furie face să cînte deodată toate patefoanele,
pe cel mai solemn,
pe cel mai șugubăț,
pe cel mai amar
gaspadin Mendeleev e capturat de privirea mea de sticlă
își îmbracă pijamaua de gală, cu ephebe virgine
întinde mîna spre abajurul brodat cu un neliniștitor simbol tătar
și-adoarme cu ochii la mine
ce va visa, știu doar eu
noaptea vine
și trece, ca o oaste-n galop, fără-oșteni,
doar cu cai și cu flamuri
gaspadin Mendeleev se zbate cu spaimă-n ciorapul-plasă cu portjartier
ca-ntr-un năvod îngeresc
ca-ntr-un giulgiu cu geamuri