Mâine ziua sepie zgârie
de-ale timpului coaste
vorbe mute ieri
pe când
luntreașul acosta barca
în mașina de spălat vise
desprinsă de cordonul ombilical
din vremea umbrelor care zăceau pe canapea
și-a anilor care urlau în tâmplele-mi
surde de luna mâncată
de-o stea spartă
în glastra cu gardenii
din anotimpul ce fel de
unde m-așteptau venele-mi
să urc în casa barcă de nu știu
vorbele-mi gândul să-l bea
la o cafea cu sare dimineața
aceea
de salcie plângătoare
pe când nicicând noi
bieți ariviști ai nefericirii.