am vrut să te imit și am renunțat la verbe
o vreme nu a mai apus soarele
dar nu mi-a păsat
se învîrtea contrariat
nu găsea orizontul
asemeni unei celule bolnave
rătăcite pe retina mea
furios obosit s-a întors
m-a lovit în rotula stîngă
atunci mi-a venit să rîd de durere
dar nu mai aveam despicătura de la gură
nici sunetul ei sacadat
mă înecau gîndurile bolborosind în sinusuri
te-am acuzat cu obstinație
de trădare de manipulare
te-am conjurat să vii
să îmi botezi trupul în apele prezentului continuu
o dată pentru totdeauna
mi-ai spus că nu există așa ceva
nu în acest eon
aici siguranță au numai robii
și rădăcinile care îmbrățișează lemnul sicrielor
nu noi niciodată noi puțin trecătorii