Joc


Tăcerea din mine nu ar ajunge
să echivaleze lumea
și am nevoie de tăcerea unor oameni.


așa se explică rostul meu
cînd găsesc femei,
sînt atît de interesante
în tăcerea lor de carne rotundă
și plată pe alocuri.


din întîmplări de noapte întors
în lenea luminii
sînt rămășiță de viață
și de poezie,
amîndouă trăite
și spuse zîmbind.
o pasăre cu aripi lipite a slobozit
gîndul la timp,
omenirea și memoria.
și azi se lipește de mine.


sînt prins în gloria zilei de mîine
ca un ursuleț de pluș
în brațele fetelor îmbrăcate sumar
în melancolie
după un duș în cămine studențești
mereu mirosind a mîncare.
a rîs copilul vagabond și a intrat
în lume.


și tot o noapte de dinainte îmi cere în ochi
amintirea luminii


și m-am deprins a nu măsura omul cu versuri.