mi-i creasta munților în unghii de ceară
scrijelind grele timpuri pe porțile firii
noaptea se stinge în stânci ca-ntr-o moară
cântând tânguirea din toaca Iubirii

împletesc un paner din mâini înroșite
zorii se strâng în azur spre coloane
zeițele strigă-n ruini chinuite
O, vino, Tu, Doamne! Tu, Doamne!

ascult înlemnită trosnind pe o cruce
umbră de trup dintr-o lume pierit
seci îmi sunt lacrimi și nu mai pot duce
pământul ce-ngroapă un sfânt miruit