azi împăratul trenului
cu care eram rătăcitori
din ușa strâmtă a vagonului
ne-a mângâiat ocrotitor
trecu apoi prin fiecare gând
cuprins de o tristețe naltă
ne-a spus amar că în curând
ne vom opri-n ultima haltă

ne-a trimis blând în tăcere
cu-n gest ce aduce a sfârșit
privi pe geam… ( câtă durere…)
ne-a arătat pustiul înălbit

ne-a pus apoi să ne închinăm
spre cerul care ne-a fost tată
pământul alb să-l sărutăm
știam că era ultima dată

cu ochii căutând în noi
ne zise că destinul ni s-a stins
și își întoarse fața de la noi
atunci când ușa s-a deschis

pustiul alb nemărginit
departe de țări promise
lumina albă amuțit
peste popor o risipise

o luă înfrânt spre depărtări
lăsându-ne coroana în dar
plângeam cu toții
dinspre zări bătea-nspre noi un vânt murdar