pelerini ai inimii mele
sunt liniște
îmbibați cu fulgi
arămii
și uneori
raze albastre

oh dar de ce
nu mă vor mângâia
șuvițele sufletului meu
oh dumnezeu-inexistent născut de o prostituată
sunt flăcările astea prea moi?

dar hărțile
vor fi goale eternitatea astea

“și de ce îl devorează corbul
pe acel înger?”
întrebă copilul bătrân,
aruncându-și jucăriile scârboase pe asfaltul noroios
în timp ce stelele erau alungate dureros

degetele fluture
îți vor atinge în cele din urmă zorii, sine,
te rog nu țipa

înserarea este martora unei piese greșite
desfăcându-se, îmbrăcând cerșetorii,
rochia mea de mireasă este deja moartă,
de fapt aripile mele s-au născut moarte

dar de ce aduc cu ele
pelerinii negri?

pentru că…
pentru că atunci când ești tânăr, porumbeii
sângerează

pentru că sunt surdă și oarbă,
Tu nu mă auzi

îngenunchez în fața frigului,
dar ce înseamnă această șoaptă
dacă zâmbetul tău, ochii tăi, libertatea ta
nu sunt decât
ruginiți
pelerini ai inimii mele?

clopotele oceanului albastru au sunat,
viața ta se va retrage până când vei fi doar un ciob blond de-al păcatului nereciproc,
și dacă secunda căprui doare,
cântă Pacea prin somn…