Chipul ei blând îmi zidește
drum sub tălpi,
mă iubește...

E ceva în mersul ei
în felul în care miroase
care e al meu.

Genele ei lungi țin cerul
deasupra mea.

Cât e ziua de lungă
îi calc in picioare obrajii;
seara își așează
buza de jos,mai groasă
să-mi umbrească odihna.

Degetele ei de ceară
își înfrumusețează în fiecare zi
chipul,castanul din ochi și din păr,
nasul și fruntea,
doar ca mie să nu-mi semene
prea mult
între ele clipele.

Acum e atât de frumoasă
și mă cânta;mă iubește
așa cum se iubește un cântec.