Încercuită de inelul prăfuit,
zâmbești în pleoapa cuvântării.

Din lobi îți picură scântei,
de prin idei, răsucite-n somn
pândit de ieri.
Ai constelații răzvrătite,
înșiruite ca un colier
ce te îmbracă până pe pântece.

Ca niște cântece-n crepuscul
vor să te adulmece,
lupii care urlă la lună.