într-o lume a șoselelor
derapajele sunt firești
mi-ai spus în dimineața
în care te-am răstignit
de țâțânile unui cer fără stele
mai la nord viața decurge normal
aceeași browniana aducere aminte
mâna verde a unui strigoi ce trage
în tăcere piedica armei de vânătoare

***
o mie de griuri se diluează
într-un așternut de patimă
șterg cu palma urma de ruj
ascunsă în unghiul buzelor
ca o femeie singură privesc
iubirile cum explodează
una câte una superbe baloane
de săpun blestemându-și ancora

***

îți curge vinul pe șolduri
icnind involute amiezi
ce iscă furtuna plouă
cu îngeri rași pe cap
ca niște gânduri debile
Pădurarul îmi scrie numele
pe trupul arborelui doborât
lemn pentru toaca pe care
îți vei scrijeli autobiografia
cu gheare retractile mă cauți
prin iurta ce-nghite amiaza
întâmplătoare cădere în hybris