mă cunosc după titlu,
când e lung, ferestrele din cap mi se deschid ca paginile
în ritm alert bizar.
adeseori mă visez bătrânica de vizavi
scormonind nedumerită țărâna cu bastonul
la rădăcina unei flori.
versurile unei regine îmi deschiseseră cordul pentru un implant,
exact așa cum se-ntâmplase mai demult unui pictor fără ureche.

din păcate nu-mi mai amintesc nici unul.

de aceea mă plictisesc enorm și dorm în ploaie
- patul mi-e parcat pe marginea străzii -
iar în acest răstimp mi-așez tacticos dorințele în portocale,
câte una-n fiecare.

la capătul celălalt al lumii portocalele cad în copaci,
curios, sub greutatea atâtor dorințe promise
pentru împlinire
doar unul dintre aceștia a-nceput deja să se clatine.