până și cerul s-a plictisit
de atâtea plecări și întoarceri
a oboist drumul pânză de in
s-a subțiat cămașa norilor
nopți cernute cu ciurul peste pământ
peticită cu stele Ursa mică moțăie în perdea
mângâiându-și chelia și-a turtit capul
inorogul cu luna plină vălurind apele
în oglindă grațios rotunjită îsi pune
primăvara pălăria cu flori de nu mă uita
dorul leagănă cuibul privighetorii
somn de crengi învelindu-se una pe alta
vise cu pene tăcerea adăpostește încrezător
la încheieturi frunza cântec de verde
pentru dimineața zilei ce va urma