Gară peticită de lumini,
șine verzi sub luna de venin,
câmp în ceruri înțepat cu spini,
ce tăcere, suflet pal și mut,
trenurile toate au trecut.

Vântul rupe rufe de mătasă,
gândurile au fugit din casă,
vino, rece mână de mireasă,
pune-mi clopotei la gât
ca să-ți treacă de urât.

Ultim șir de roți, porniți alene,
felinare, tremurați din gene,
țipă, deznădejde în sirene,
suspinați, supape-n unison,
zgardă, scutură-te de peron.

Gara luminată și pustie,
trenurile pleacă pe vecie,
ieși dintr-un sertar, melancolie,
cu panglici, cu bucle și hârtie,
că paiața-i fără de scufie.