treisprezece amintiri
ale zilelor în care oamenii
și-au născut lumina
au lăsat întâi primul strigăt
primul plâns
adormind ca-ntr-o iesle
uitată în fân cosit
din ceruri
proaspete fire în auriul
Ochiului


și-au scris
prima lacrimă-n trunchi
rotind măslinul într-un răsărit
fecund
o zi oarecare aici pe pământ
amintirea nașterilor
rămâne scrisă
undeva pe acoperișul
spiritului


douăsprezece chipuri
albeau pietrele rare
încandelare în același suflet
picurând suflu
taine ale aceleiași dimineți
când Muntele își aștepta
Sfinții