nu mai am suflul tău
nici măcar în sînge
mă arde
blestemată calea ca pe-o vădană
cântând zorile-n smirnă


copilul născut celor neiubiți
închide iluzia
ultima oară între lespezi veșnice
mereu pântec rupt peste ierburi
otrăvind
vlăstar fără floare


aproape de moarte
mă strâng închipuirile tale
urlând înspumate
spre liniștea mea plânsă
lasă-mă-n doliul ușilor închise
pentru totdeauna ferecate
într-un neîndurător absurd


mi-ai apărut doar
spirit bolnav de treceri
te du amorurilor
în alte trupuri abia descântate
eu port negrul
în clipele tale
deschise nici măcar acelui surâs
cândva viu